Acord/Contract de finanțare/Fișa de execuție UAUIM-FFCSU-2025-007
Acronim proiect: DigitArh
Domeniu vizat: F (digitalizare), H (cercetare strategică, dezvoltarea cercetării în UAUIM)
Șef lucr. dr. arh. Ana Vesa-Dobre (DBP) – Manager de proiect, anavesa@uauim.ro
Prof. dr. arh. Melania Dulămea (DBP) – Analiză de specialitate și aparat critic (bilingv, RO-EN)
Prof. dr. arh. Andra Panait (DBP) - Grafică și identitate vizuală proiect DigitArh, concept grafic arhiva online, logo DigitArh
Asist. dr. arh. Iris Ganea-Chirstu (DBP) – Scanare, indexare, selecție imagini, catalogare, completare date în aplicația online, interviuri autori diplome (text bilingv RO-EN)
Asist. dr. arh. Ruth-Adalgiza Iacob (DSFA) – Scanare, indexare, selecție imagini, catalogare, completare date în aplicația online, text-analiză (bilingv RO-EN)
Arh. Valentin Ungureanu – Servicii IT, prelucrare imagini pentru web, implementare online a arhivei digitale și corelare date (imagini, text).
Drd. arh. George Dobre – Interviuri autori diplome (text bilingv RO-EN), Machetare publicație (voluntar)
Scanare proiecte de diplomă istorice și arhivare online – extinderea și dezvoltarea arhivei digitale DigitArh, https://digitarh.uauim.ro/)
Digitalizarea arhivei UAUIM – Proiecte de diplomă (anii 1971-1975) este un proiect realizat de UAUIM din Fondurile de Finanțare a Cercetării Științifice Universitare (FFCSU nr. 2025-007), cu intenția de a transfera părți ale arhivei tradiționale a Școlii în mediul digital. Domeniul de cercetare vizat este F (Cercetare strategică și dezvoltarea cercetării pe pilonul Realitate virtuală, Inteligență artificială, Digitalizare și fabricație digitală, tehnologii noi).
Proiectul s-a concentrat de această dată asupra unui segment restrâns de documente păstrate în arhivă: proiectele de diplomă elaborate între anii 1971-1975. Primele ediții ale acestui proiect de cercetare (2023 și 2024) au avut ca scop crearea unei arhive digitale, pe care proiectul din 2025 a extins-o și a îmbogățit-o. Scopul rămâne același: de a păstra pe termen mediu și lung fragmente din istoria Școlii, transferându-le din arhiva fizică în cea digitală, prin scanarea filmelor fotografice existente și transferarea imaginilor astfel obținute, în mediul online. În anii 70, Școala a păstrat tradiția deja instaurată în urmă cu 15 ani înainte, de arhivare a proiectelor celor mai bune (diplome, proiecte de an, schițe de schiță etc) - astfel dispunem astăzi de un fond semnificativ de proiecte ce descriu elocvent evoluția educației de arhitectură locale. În acest sens, procesul de scanare-inventariere-prelucrare date și imagini-analiză-selecție-digitalizare/re-arhivare are ca scop principal accesibilizarea documentelor către comunitatea academică și publicul de specialitate, pentru eventuale alte cercetări viitoare din sfera pedagogiei de arhitectură. Pe de altă parte, digitalizarea documentelor asigură conservarea pe termen prelungit a acestor imagini și protejarea lor împotriva degradării fizice inevitabile.
Proiectul DigitArh continuă o filieră de cercetare inițiată de studii doctorale precedente (2009-2013), de publicația Cutia cu diplome (2021) și granturile DigitArh_Schițe (FFCSU 2023) și DigitArh_Diplome (60-70) (FFCSU 2024), toate axându-se pe studiul arhivei UAUIM și al proiectelor elaborate în perioada regimului comunist (1944-1989). Considerăm că proiectele de diplomă sunt, probabil, cele mai relevante din această rezervă de studiu disponibilă, datorită semnificației lor istorice și arhitecturale locale, în timp ce conservarea online a documentelor pentru generațiile următoare devine, astfel, un argument în plus și pentru inovarea în ceea ce privește formatul disponibil al acestor imagini/proiecte.
Digitalizarea arhivei Școlii face parte dintr-un proces mai amplu, în cadrul căruia au fost deja scanate multe dintre proiectele elaborate în perioada comunistă (1944-1989). Inițial, Cutia cu diplome a descris 86 de proiecte elaborate între 1940-1989, dintr-un total de 5.680 de lucrări identificate, apoi DigitArh 2024 s-a concentrat pe segmentul anilor 1960 – 1970, încercând să scaneze, să inventarieze și să includă în arhiva online alte 352 de diplome (5.451 imagini). Acestei arhive i s-au adăugat acum, prin DigitArh 2025, următoarele 166 proiecte de diplomă (1.726 planșe), dintre care: din 1971 au fost scanate 91 de proiecte, în 1972 – 10 proiecte, în 1973 – 36, în 1974 – 28, în 1975 – 1. Nu am reușit să epuizăm de scanat toate proiectele disponibile din anul 1972, acestea rămânând de digitalizat într-o ediție viitoare a DigitArh. De asemenea, am avut surpriza să descoperim în arhivă un singur proiect păstrat din anul 1975.
Similară edițiilor anterioare, scanarea documentelor a fost însoțită de o catalogare a imaginilor obținute și, după o primă selecție a planșelor, s-au colectat date suplimentare pentru fiecare proiect: autor, profesor îndrumător, anul universitar al elaborării și susținerii diplomei, categoria tematică a subiectului, număr planșe. Îndrumătorii nu s-au putut identifica, de cele mai multe ori, din cauza faptului că aceștia nu se mai menționau pe planșe, ca în decada anterioară, singura sursă a acestei informații rămânând descrierile autorilor înșiși.
Actuala cercetare include cinci interviuri ale autorilor diplomelor digitalizate, fiecare poveste și rememorare relevând un tablou mai amplu decât cel al proiectului propriu-zis: climat și atmosferă ale Școlii, afinități, idealuri, constrângeri, nostalgii.
La finalul ediției DigitArh 2025, după trei luni de lucru intens, un fond semnificativ de diplome elaborate în prima jumătate a decadei 70 a devenit disponibil și accesibil, într-un format digital, întregii comunități academice și breslei. Cercetarea a beneficiat și de această dată de un set complet de servicii IT, indispensabil transferului de informație în mediul online, care a asigurat configurarea, organizarea și extinderea arhivei digitale, oferind noi ipostaze ale istoriei didactice și arhitecturale specifice Școlii anilor 70.
Parcurgând acești primi cinci ani ai decadei ’70 de diplome elaborate în Școală, ni se conturează o imagine în continuă schimbare a întregii atmosfere a facultății: de maturizare – pe de o parte, prin complexitatea proiectelor și temelor abordate, dar și de schimbare a paradigmei sau de raportare diferită față de tot ceea ce a însemnat model și tradiție în Școală, pe de altă parte.
În primul rând, programele diplomelor sunt axate în relativ aceeași dominanță specifică decadei anterioare ’60, cu Turism, Locuințe, Cultură și Educație, cu mențiunea că multe dintre proiecte încep însă cu faze ample de studii urbanistice (sistematizări), fie acestea fragmente revitalizate sau restaurate ale orașului, fie urbanizări de noi teritorii, în special cele destinate agrementului sezonier și turistic (montan, litoral, rural). Datorită scării ample a acestor sistematizări, proiectele sunt uneori elaborate și în echipe de 2-4 studenți, și abia detalierea din cea de-a doua parte a diplomei tratează un subansamblu al sistematizării: un hotel dintr-o stațiune proiectată în prima fază, obiecte-spectacol care populează piețe sau zone urbane restaurate (o filarmonică, un muzeu, o casă de cultură), un fragment al unui cartier de locuințe, un centru administrativ cu toate componentele sale (primărie, ministere, ambasade etc). Sistematizările apar, așadar, ca gesturi primare indispensabile acestor studii, din care sunt detaliate ulterior piesele semnificative sau relevante ale acestora, aproape ca un zoom in care ilustrează, la micro-scară, toate principiile directoare ale conceptelor urbanistice enunțate în prima etapă. Ponderea mare a sistematizărilor (20% în 1972 și 25% în 1973) se suprapune, bineînțeles, și noii ideologii politice implementate în ’71 de tezele lui Ceaușescu, dar există o coerență a acestor manifestări și independent de climatul politic. De asemenea, ponderea studiilor pentru locuințele colective este sugerată sau generată și de urbanizările masive care au loc în acest interval de timp, iar ceea ce surprinde plăcut în lectura diplomelor primilor ani ’70 este preocuparea pentru satisfacerea indicilor de densificare impuși de directivele politice, însă în formule experimentale, lirice, poetice, de o altă factură față de ceea ce se proiecta în practica reală. O altă surpriză ar fi faptul că uneori, aceste studii nu erau raportate sau dezvoltate dintr-un context propriu-zis, un amplasament fizic real, ci erau conjugări sau exerciții de arhitectură care ar fi putut, eventual, să fie implementate în variate circumstanțe ulterioare. Majoritatea mărturiilor celor care au absolvit Școala în acest interval ne transmit o bucurie și o mândrie a studenților arhitecți din timpul elaborării diplomei, o exuberanță pentru conceptualizare și punere în formă a unor idei detașate clar de propaganda politică. Nu au resimțit în mod real, în Școală, presiunile pe care breasla, probabil, începuse deja să le observe. Diploma era, de cele mai multe ori, un act artistic individual, asumat, documentat și argumentat responsabil, dar profund personal și neancorat în imperativele sistemului (chiar dacă anumite aspecte coincid cu schimbările ideologice recente). Într-adevăr, par a fi ultimii ani de detașare, de inerție a liberalizării anilor ’60, cu toate suprapunerile de rigoare cu transformările de paradigmă care au loc în acești ani.
Schimbarea de direcție, dincolo de sistematizările ample și programele abordate, începe să fie lizibilă în reprezentare: desenul tradițional, beaux-artist, este înlocuit cu desenul tehnic, trasat pe calc, generat pe de o parte de nevoia acută de a controla reprezentarea manuală copleșitoare a acestor proiecte complexe și ample, pe de altă parte de directiva de tehnicizare a întregului domeniu al arhitecturii. Producția accelerată a construcțiilor impunea un mod de proiectare și reprezentare mai rapid, mai clar și mai precis, iar calcul și tușul negru permiteau transferul ușor și sigur al pieselor desenate, copierea manuală și fotografierea monocromă având deopotrivă avantajele de rigoare evidente. Și utilizarea Letrasetului și a rapidografului performant, cu capete interschimbabile, au avut același efect. Așadar, până în 1975, avem ilustrarea ultimelor tehnici de reprezentare mixtă: perspective randate liber, nuanțat, cu suprapuneri de tente plate, transparente sau mate (acuarelă, tempera) și piese tehnice, în desen sobru de linie, în tuș, cu interferențe între acestea: axonometrii secționate, dar anturate artistic, perspective cu inserții tehnice, de detaliu, hașuri ornamentale, logo-uri de identificare a proiectelor (reluate pe fiecare planșă, ca o emblemă specifică fiecărei diplome, în care este abstractizat titlul, prin acronime, sau subiectul). Grafica titlurilor și logo-urilor păstrează, încă, tradiția anilor ’60, atât în mentalitate, cât și în plastică, în fonturile folosite sau în ilustrarea conceptului sau caracterului diplomei (industrială, de agrement de restaurare etc).
Doar câteva proiecte mai menționează pe planșe, alături de numele autorilor, și profesorii-îndrumători (de la sfârșitul anilor ‘60, deja, nu se mai specifica acest lucru), ceea ce păstrează astăzi o zonă deschisă pentru cercetare ulterioară. Și în acest context, relevanța interviurilor cu autorii diplomelor dezvăluite recent este semnificativă – mentorii care au jucat un rol important în viața profesională a fiecărui student arhitect sunt amintiți astăzi cu recunoștință și nostalgie – o reverență sinceră, care descrie un cadru mai larg al atmosferei favorabile din Școala acelor ani.
Evaluarea diplomelor se făcea în comisii alcătuite din titularii de atelier și specialiști activi în Catedrele de Urbanism și Științe Tehnice, în formule similare celor de azi (diferența constând în numărul mult mai mare al celor actuale și în componență, având invitați profesori din universități din afara României). Rigorile susținerii unui astfel de examen de absolvire sunt lizibile astăzi în calitatea și anvergura proiectelor, în notarea maximală (fondul de diplome existent în arhivă include doar proiectele evaluate ca fiind cele mai bune, cu note de 9 și 10), dar și în atmosfera descrisă în interviuri, a unui climat profesionist și colegial, cu inevitabile divergențe de opinie, resimțite însă ca pozitive și revigorante. Doar excepțiile punctează prezența unei presiuni ideologice de fond, care putea avea impact negativ asupra Școlii, fie acesta și doar ocazional.
După trei ediții DigitArh, scanarea diplomelor și transferarea imaginilor obținute în arhiva digitală a creionat încă un fragment al Școlii anilor ’70, cu intenția descifrării unui tablou mai amplu, de evoluție a educației de arhitectură locale. Conservarea acestui patrimoniu într-un format digital și deschiderea acestuia către comunitatea academică in extenso sperăm să stimuleze cercetări viitoare cât mai variate și mai relevante, pentru nișa de specialitate a pedagogiei de arhitectură.
Referințe adiționale:
Vesa-Dobre, A-M (2021), Cutia cu diplome, Ed.univ. “Ion Mincu”, București
Vesa-Dobre, A-M, (2023), Digitalizarea arhivei UAUIM – Proiecte de an și schițe de schițe (anii 50-70), , Ed.univ. “Ion Mincu”, București
Vesa-Dobre, A-M, (2024), Digitalizarea arhivei UAUIM – Proiecte de diplomă (anii 60-70), , Ed.univ. “Ion Mincu”, București