Despre DigitArh

Digitalizarea arhivei UAUIM – Proiecte de an și schițe de schiță (anii 50-70)

Despre proiect Ana Vesa Dobre

Digitalizarea arhivei UAUIM – Proiecte de an și schițe de schiță (anii 50-70) este un proiect realizat de UAUIM din Fondurile de Finanțare a Cercetării Științifice Universitare (FFCSU nr. 2023-007), care are ca obiect digitalizarea unei părți a arhivei de proiecte a Școlii. Domeniile vizate includ digitalizarea (F) și cercetarea strategică (H), concentrându-se asupra unui segment restrâns de documente păstrate în arhivă: proiecte de an sau de promovare și schițe de schiță, vechi de peste 60 de ani. Scopul principal al inițiativei a fost acela al conservării cât mai fidele și mai adecvate a acestor documente istorice, prin scanare și minimă prelucrare a imaginilor digitale obținute, și accesibilizarea acestora către comunitatea academică de profil (și nu numai), pentru cercetare sau alte procese didactice de specialitate, facilitate astfel prin crearea unei arhive digitale.

Proiectul DigitArh și-a propus să identifice părți ale arhivei UAUIM care, datorită relevanței lor istorice și arhitecturale, să fie apoi accesibilizate publicului de specialitate local și internațional, printr-o platformă online/site UAUIM, urmărind în același timp creșterea performanței și vizibilității cercetării românești pe plan internațional. Principalele atuuri ale proiectului sunt promovarea și deschiderea unor resurse importante pentru domeniu (educația de arhitectură, patrimoniu academic, istoria Școlii) către breaslă și universitate, la nivel local și internațional, conservarea documentelor pentru generațiile următoare (relevanța arhivării online), accesibilitate către toate mediile interesate, precum și disponibilitate într-un format inovator (dezvoltarea infrastructurii de cercetare - dezvoltare de inovare). În final, intenția de digitalizare a arhivei Școlii face parte dintr-un proces mai amplu, în cadrul căruia au fost deja scanate multe dintre proiectele de diplomă elaborate în perioada comunistă (1944-1989). În consecință, completarea acestei resurse de cercetare și cu proiectele de specialitate și schițe de schiță din anii 50-70 a îmbogățit arhiva online, continuând firesc un demers necesar și oportun. De asemenea, formarea unei echipe specializate de studiu (arhitecți și pedagogi, specialiști IT) a influențat favorabil calitatea resursei umane de cercetare academică.

Necesitatea stringentă de adaptare/transformare a arhivelor tradiționale în arhive digitale este resimțită și în cazul arhivelor de specialitate: pentru Școala de arhitectură, digitalizarea documentelor facilitează semnificativ cercetarea științifică în domeniu, accesibilizează studiile specifice către resurse valoroase de analiză, participă activ la conservarea unui patrimoniu academic local unic și asigură perpetuarea informației/bazelor de date către viitoarele generații de arhitecți.

Specialiștii IT sunt esențiali proiectului de digitalizare a arhivei clasice, asigurând transformarea documentelor din format tradițional (hârtie, film fotografic, diapozitive) în format electronic, digital, proces ce va permite implicit conservarea pe termen lung a datelor, protejarea acestora împotriva unor eventuale distrugeri prin apă, foc, rupere, expunere la lumină etc și disponibilitatea directă la nivelul breslei și Școlii, deschidere către mediul academic local și internațional etc.

Proiectele de an și schițele de schiță au fost arhivate pe film fotografic, la sfârșitul fiecărui an universitar, după o selecție calitativă a acestora (au fost păstrate doar cele mai bune). Promoția cea mai veche din care am reușit să descoperim documente desenate este cea din anul universitar 1957-1958, iar ultima promoție disponibilă în arhivă este cea din 1967-1968. Cele mai multe schițe și proiecte sunt păstrate din anul 1962-1963. În urma scanării, am obținut peste 1030 de imagini, a aproximativ 800 de proiecte sau schițe de schiță. Procesul de scanare a fost lent și minuțios, cu manevrarea atentă a documentelor de arhivă (filmelor fotografice) și cu salvarea noilor imagini astfel obținute la rezoluție optimă pentru arhivarea și vizualizarea online. După o primă selecție a imaginilor, am început catalogarea acestora pe mai multe criterii: anul universitar în care au fost elaborate desenele, tema planșei/subiectul de studiu și categoria tematică aferentă, numele autorului, numele îndrumătorului, numărul de planșe ale unui proiect (în cazul proiectelor de promovare sau al celor de an; schițele de schiță au întotdeauna o singură planșă). Această inventariere a organizat eficient întreg volumul de imagini digitale, făcând posibilă o filtrare ulterioară a acestora, în funcție de necesități și de categoria de selecție dorită.

Schițele de atunci, așa cum ne apar nouă astăzi Melania Dulămea, Ana Vesa-Dobre

Procesul de inventariere a imaginilor a generat și o desfășurare a temelor/subiectelor, din care se pot observa ușor anumite ponderi sau dominante. Pentru anii mici (I-II), tematica schițelor se axează pe Locuințe (Locuința cuplată, Un apartament duplex, Un adăpost în pădure, Cămin studențesc, Casă de vacanță, Cabană la munte, Casă de adăpost) și Educație (Școli elementare, Școli cu două clase, O bilbiotecă, Școală mixtă). Releveele conturate în anul I completează paleta tematică, alături de studiile clasice: cursul (?) Ordine și Aplicații ordine este special și planșele din această categorie sunt minunat desenate, cu detalii specifice și rendu francez. Bănuim că erau exerciții de asimilare a ordinelor clasice, cu conjugarea diverselor elemente/subansambluri și detalii specifice pe o temă dată: Un portic cu 5 travee, O poartă de intrare, Un vestibul, O sală de lectură, Detaliu arhitravă, O travee cu arcadă, O scară interioară, Un pavilion de expoziții, Ordine suprapuse, Capitel Compozit “Traian”, Capitel Compozit “Termele lui Diocletian la Roma”, Ordinul Corintic Roman, Un propileu, Ordinul Ionic Grec și Roman (paralelă a elementelor și proporțiilor subansamblurilor și detaliilor celor două variațiuni ale Ionicului, cu planuri, secțiuni și elevații randate). Conjugarea ordinelor clasice trebuie înțeleasă aici și în contextul sfârșitului decadei 50, cu reluarea valențelor arhitecturii clasice și a implanturilor acesteia în limbajul realist-socialist. Cu toate acestea, însă, proiectele din categoria amintită ne apar autentice și fundamentate, cu respectarea proporțiilor și detaliilor, toate evidențiate în final și de un desen clasic în sensul de dicționar al cuvântului: model, paradigmatic, pe de o parte, apoi ilustrând armonia părților și a întregului, în echilibrul formă-fond.

Pentru anul III, Locuințele colective și temele de agrement, turism și loisir devin dominante (Hotel la munte, Restaurant, Un ștrand, Hotel la Histria, Adăpost într-un parc etc), precum și cele de instalații și structuri, ilsutrate de temele de Transporturi și Comerciale (Autogară, Agenție TAROM, Tribună acoperită etc). Temele agricole sunt încă prezente în curriculumul Școlii, începând cu anul IV, cu Gospodării de Centre Agricole, Ferme, deși ponderea acestora pare să fie mică în comparație cu celelalte proiecte complexe ale anilor IV-V: teme de Sistematizări (Microraion, Cartiere muncitorești), Culturale (Teatru, Proiecte de Decorație (Design), Club, Scenografie de teatru și Design de corp de iluminat, Un monument comemorativ, Școală de arhitectură, Hall-ul unui Hotel, Teatru în aer liber) sau de Agrement (Popicărie, Piscină, Restaurant, Fântână decorativă, Bibliotecă într-un parc etc).

Proiectul de Mobilier din anul universitar 1963-1964 (anul de studiu neindentificat, probabil anul III) ilustrează un portofoliu bogat de studii pe această temă, echivalentul unor proiecte actuale de design de obiect/mobilier, elaborate ca fază de detaliu a Locuințelor colective din același an. Planșele descriu mobilarea fiecărui spațiu dintr-un apartament, pe categorii funcționale, partiții ușoare (pereți utilitari), până la obiecte de iluminat și detalii de execuție. Listele de cantități și gabarite ale mobilierului sunt discutate și argumentate din perspectiva ergonomică și a eficienței de investiție, în contextul anilor 60 în care producția de serie, standardizarea și tipizarea erau directive ideologice imperative. Piesele de mobilier sunt, astfel, descrise ca avantajoase dacă se optează pentru cele “anonime, polifuncționale și interșanjabile”, care răspund favorabil condițiilor de economie a investiției, de adaptare la planurile-tip și de industrializare (serializare). Singurul dezavantaj identificat al acestor configurații este “monotonia” (multiplicarea nedefinită). Detaliile includ și studii de stereotomie, în care subansamblurile modulelor de mobilier pot fi tăiate din plăcile materialelor disponibile, într-o eficiență de 100%.

Tehnicile de reprezentare variază de la desenul beaux-arts-ist, exuberant și vibrat, la desenul tehnic, riguros și șablonat. Schițele au întotdeauna perspectiva ca piesă principală, ilustrată ca atare nu doar prin paginare și consistență, ci și prin atenția acordată detaliului. Aproape întotdeauna perspectiva este randată (acuarelă, aerograf, tuș, laviu etc) astfel încât să fie piesa atractivă a planșei. Cu siguranță, desenele erau color, dar arhivarea prin fotografiere alb-negru face posibilă astăzi doar imaginarea acestora – până la o eventuală prelucrare viitoare a imaginilor cu un software computerizat, care ar permite re-transpunerea planșelor în cromatica originală. Planurile au adesea texturi și hașuri, pentru ilustrarea zonificărilor funcționale sau a materialității, într-o tehnică de reprezentare mai curând artistică, decât tehnică. Uneori, apare evident un mix de stiluri sau maniere de desen, ca efect direct al tehnicizării domeniului arhitecturii (anii ’50 sunt perioada realismului sovietic și a standardizării), care s-a suprapus cu moștenirea belle arte anterioară. Dar chiar și în acest caz, filiera franceză nu a fost integral anulată, fiind cu atât mai ilustrativă aici, în proiectele de elită păstrate.

În cazul schițelor de schiță actuale, desenul tradițional (manual) este incomparabil inferior și, probabil, iremediabil pierdut față de cel al schițelor de atunci. Pe de altă parte, apariția desenului computerizat a trans-format schițele actuale în proiecte mai elaborate arhitectural și spațial. Apoi, desenul tradițional ilustra și o apetență pentru personalizare și originalitate, pe care computerul a estompat-o ulterior.

În anii 50-60, planșele aveau un număr unic de identificare (ca și astăzi, de altfel), care era desenat, însă, tot de studentul-autor. De aceea, schițele de atunci au numerele de catalog prelucrate într-un design unic, care prelua din grafica fonturilor folosite în texte și, uneori, se regăsea și în forma titlului. Pe noi, cercetătorii de azi ai arhivelor, grafica acestor numere de catalog ale planșelor ne-a ajutat să identificăm mai ușor autorii desenelor și să descifrăm planșele ilizibile.

Titlurile sunt uneori abreviate sau rezumate (“Un pavilion” are titlul U.P., ceea ce este ușor straniu) și conțin adesea elemente de grafică din tema propriu-zisă, o literă sau un logo al proiectului. Se foloseau și coli Letraset pentru texte și anturaje, șabloane pentru mobilier, hașuri liniare sau punctate din autocolante predefinite. Toate acestea au fost, de fapt, precursori evidenți ai computerului, care generează astăzi aceleași piese predefinite (fonturi, mobilier, hașuri). Perspectivele, în desenul tradițional, au elemente de peisaj semnificativ pentru amplasamentul proiectului (orizont montan, apă, vegetație, soare) care în desenul computerizat al schițelor de azi au devenit generice, în cel mai favorabil caz.

Evaluarea proiectelor de promovare (PV) și a schițelor s-a păstrat până astăzi într-o formulă similară, cu singura diferență dată de valoarea notelor: atunci erau mai mari, cu cote între 8 și 10 pentru cele mai reușite planșe, ceea ce astăzi apare din ce în ce mai rar, cu o medie teribilă în jurul notei 5. Acesta poate fi și un simptom al evoluției schiței de schiță în sine, în cadrul general al dezvoltării Școlii, și al modului în care studentul arhitect al secolului XXI mai este (sau nu) disponibil pentru un astfel de exercițiu de creativitate. Suprasaturarea afluxului de informație ar putea avea astăzi acest efect secundar al non-disponibilității sau lipsei de reacție creativă, originală a studenților.

Datorită faptului că în 1953 au fost înlocuite calificativele Mențiuni și Medalie cu notarea de la 1-20, apoi în 1957 cu cea de la 1-10, o mare parte dintre proiectele de atunci păstrează dubla notare, probabil din rațiuni de evitare a greșelilor. Planșele care au dubla notare reprezintă pentru noi și o modalitate de a cerceta și înțelege mai clar raportul de echivalență dintre cele două scări de notare.

Uneori, se justifica în scris, pe planșe, depunctarea unui proiect și cauzele acesteia.

Alte numere aparente pe planșele de atunci pot avea legătură cu: catalogarea celor selectate pentru fotografiere și arhivare, menționarea atelierului autorului, premii sau ierarhizări.

În final, proiectul de digitalizare a arhivei de schițe și proiecte a UAUIM este un proces de inovare și cercetare, cu intenția de a dezvălui un segment de istorie și evoluție ale Școlii. Dincolo de lectura desenului tradițional, ale cărui valențe par pierdute pentru generațiile actuale, proiectele descriu mentalități și afinități arhitecturale dintr-o perioadă dificilă a climatului profesional local, devenind o sursă valoroasă de recuperare și decodificare a istoriei de specialitate recente.

Proiectul de digitalizare Cristina Mândrescu

Evoluția tehnologică continuă și schimbările în formatele de stocare și reprezentare a imaginilor prezintă un risc în accesarea arhivelor actuale de filme, deoarece suporturile fizice pentru citirea filmelor pot fi tot mai greu de găsit sau de întreținut în viitor. Din acest motiv, este important să se ia măsuri pentru a asigura conversia și păstrarea arhivelor de filme în formate digitale accesibile și durabile. Aceasta poate implica digitalizarea filmelor, crearea de copii de rezervă și stocarea acestora în medii digitale securizate. Proiectul DigitArh își propune tocmai prevenirea pierderii iremediabile a proiectelor de arhivă din Școala de arhitectură, ce cuprind informații importante pentru patrimoniul cultural și istoric al acesteia. În plus, accesarea cu ușurință a proiectelor de arhivă în cadrul procesului educațional sprijină o pregătire comprehensivă și contribuie la formarea unor profesioniști în domeniul arhitecturii cu o înțelegere bogată a trecutului, prezentului și a direcțiilor viitoare ale breslei.

Arhitectura este în general puternic influențată de contextul istoric, social și politic al vremii. În perioada anilor 50-60 România a fost marcată de regimul comunist condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar arhitectura a fost una dintre disciplinele subordonate unei viziuni ideologice comuniste. Dintre caracteristicile arhitecturii specifice acestei perioade ar fi de menționat influențele modernist-socialiste, încurajându-se construcția de clădiri mari, funcționale, cu scopuri utilitare, structuri monumentale în concordanță cu principiile socialiste. Modernismul socialist a adus în prim-plan ideea de utilitate socială și a încercat să renunțe la estetica burgheză în favoarea unei arhitecturi mai funcționale. Accentul era pus pe construirea de locuințe pentru muncitori și clasa muncitoare. S-au ridicat numeroase blocuri de locuințe colective, deseori în stiluri arhitecturale funcționaliste, cu accent pe eficiența spațiilor și standardizare. Planificarea urbană în București a suferit schimbări semnificative în această perioadă, spațiile fiind planificate în funcție de principiile comuniste, cu accent pe utilitate și egalitate socială. Toate aceste caracteristici sunt regăsite și în proiectele școlii de arhitectură, iar arhivarea și accesul la proiectele anterioare nu numai că sprijină educația și dezvoltarea profesională a studenților, ci contribuie și la construirea și menținerea unei culturi academice bogate, în evoluție constantă. Fotografiile pe film nu sunt doar documente, ele devin o mărturie a evoluției ideilor, meșteșugului și spiritului colectiv al arhitecților în devenire.

Analiza filmelor aflate astăzi în arhiva Școlii ne-a revelat proiecte de atelier și proiecte concepute în cadrul examenului Schiță de schiță. Acesta din urmă joacă și astăzi un rol important în procesul de evaluare a abilităților și creativității studenților deoarece implică realizarea unei schițe preliminare de proiect, într-un timp limitat, pentru a evalua aptitudinile de design, abilitățile de comunicare vizuală și capacitatea de a exprima idei arhitecturale într-un mod succint. Încorporarea calculatorului în educația în arhitectură poate aduce numeroase beneficii, sporind eficiența și relevanța procesului de învățare însă acest lucru se face în defavoarea calității desenului de mână, așa cum se constată în tradiția acestui examen. Proiectele erau însă realizate în trecut exclusiv prin desenul de mână, încurajând parcă la o arhitectură mai tihnită, cu mai multă atenție la forme și detalii. Desenul de mână în arhitectură nu este doar o tehnică tradițională, ci și un instrument esențial care contribuie la dezvoltarea creativității, comunicării eficiente și conexiunii cu esența și tradiția arhitecturală, dezvoltând abilitățile de gândire critică și rezolvare a problemelor. Din păcate însă fotografiile analizate sunt făcute pe filme alb-negru, o parte din valoarea desenelor fiind pierdută în favoarea informațiilor despre luminozitate și contrast, sau a detaliilor și texturilor care pot deveni mai evidente.

Arhivarea proiectelor în școlile de arhitectură și facilitarea accesului studenților la proiectele anterioare au o importanță semnificativă în procesul educațional și în dezvoltarea profesională a viitorilor arhitecți. În primul rând acest lucru oferă studenților oportunitatea de a învăța din experiențele altor colegi. Studierea proiectelor reușite sau a celor care au întâmpinat provocări poate oferi perspective valoroase asupra modului în care diverse probleme au fost abordate și rezolvate. Explorarea proiectelor anterioare poate servi drept sursă de inspirație și poate stimula creativitatea. Studenții pot învăța despre diferite stiluri arhitecturale, abordări de design și tendințe, pregătindu-se pentru o carieră în care diversitatea de stiluri și concepte sunt aspecte importante. În plus, consultarea proiectelor anterioare le permite studenților să-și dezvolte abilitățile de analiză critică. Ei pot evalua atât aspectele pozitive, cât și cele negative ale proiectelor, dezvoltându-și astfel discernământul și abilitățile critice necesare pentru a-și evalua propriile lucrări. Simultan, consultarea și discutarea proiectelor anterioare pot contribui la formarea unei comunități academice mai coezive. Studenții pot beneficia de feedback și sfaturi din partea colegilor lor, construind astfel un mediu academic colaborativ și stimulativ.

Din punct de vedere al procesului didactic, profesorii pot utiliza proiectele anterioare pentru a ilustra concepte, abordări și soluții în cadrul cursurilor. Acest lucru poate facilita procesul de predare-învățare și poate oferi exemple concrete pentru a explica anumite principii arhitecturale.

Nu în ultimul rând, arhivarea proiectelor contribuie la conservarea patrimoniului școlii de arhitectură. Fiecare proiect reprezintă o contribuție la evoluția școlii și la istoria educației în domeniul arhitecturii. Arhivarea și accesul la proiecte anterioare în școlile de arhitectură nu numai că sprijină educația și dezvoltarea profesională a studenților, ci și contribuie la construirea și menținerea unei culturi academice bogate și în evoluție constantă.